Nicu Alifantis vine cu lămuriri importante: Turneul ,,Memorabilia” se va ține în formula anunțată

  • Postat de: Iulia
  • Category: Events

UPDATE: Din păcate, între timp… turneul a fost anulat.

,,Turneul Național Alifantis &FragileBand – Memorabilia Tour 2019 s-a ANULAT!
Este o decizie comună a Sublime Romania – agenția organizatoare și Alifantismusic – producătorul artistic ale turneului.
E datoria mea să vă informez despre acest lucru, recunosc, cu mare părere de rău.
Așadar,
Sublime Romania, Alifantismusic, Nicu Alifantis & FragileBand regretăm din toată inima că nu ne vom putea întâlni în orașele dumneavoastră în această toamnă.
Ne cerem scuze pentru această situație neplăcută, pentru iluzia spulberată a întâlnirii noastre și mai ales pentru disconfortul creat.
Mulțumim tuturor celor ce ne-au fost alături în acest demers, care, din păcate, nu s-a putut materializa.” a anunțat, la scurt timp după, Nicu Alifantis.

 

Nicu Alifantis a venit cu lămuriri importante asupra postării sale care a aprins spiritele în lumea folk. După ce a anunțat că  ,,Alifantis a rămas singur” și a acuzat de mercenariat trupele cu care colaborează – Zan și FragileBand -, artistul a precizat că asta nu înseamnă că a întrerupt colaborarea cu respectivii instrumentiști (de altfel, printre cei mai buni de pe piață).  

,,Sunt impresionat de mesajele voastre în care v-ați arătat preocupați de trăirile mele. Vă mulțumesc, apreciez! Ce nu s-a înțeles sau nu s-a vrut a se-nțelege e că și ZAN și FRAGILEBAND există și vor exista în continuare, iar eu voi merge mai departe alături de ei. Vom fi și de-acum înainte împreună pe scenă.

Tristețea singurătății de care vorbeam în postarea anterioară e în mine și-atât. Despărțirea e doar una sufletească și e a mea. Dezamăgirile îmi aparțin, mi le asum și nu doresc nici măcar să le justific. Au fost mulți ani de muncă în care am ridicat ștacheta la un nivel sub care n-aș accepta niciodată să cobor. Unii dintre ei au făcut-o și asta m-a durut cel mai tare. În fond, e dreptul fiecăruia să-și hotărască drumul și nu mă voi împotrivi niciodată.

În concluzie, doamnelor și domnilor, ZAN și FRAGILEBAND, EXISTĂ!

Turneul Memorabilia va fi exact în formula anunțată, adică cu FragileBand!

„Show must go on!” a scris Alifantin, pe contul său de Facebook.

Memorabilia Tour 2019 este un turneul național ce vizează teatre și săli de spectacole din întreaga țară.

Programul celor 20 de concerte este următorul:

Braşov – 1 octombrie;

Târgu Mureş – 2 octombrie;

Turda – 3 octombrie;

Arad – 4 octombrie;

Constanța – 7 octombrie;

Tulcea – 8 octombrie;

Ploieşti – 10 octombrie;

Craiova – 12 octombrie;

Timişoara – 13 octombrie;

Deva – 14 octombrie;

Pitești – 15 octombrie;

Brăila – 22 octombrie;

Galați – 23 octombrie;

Iaşi – 24 octombrie;

Chişinău – 25 octombrie;

Suceava – 26 octombrie;

Focşani – 27 octombrie;

Piatra Neamț – 30 octombrie;

Bistrița – 31 octombrie;

Cluj – 1 noiembrie.

,,Aseară, în urma unui mesaj primit de la un prieten, care mă atenționa pe unde și cu cine mai cântă așa-zișii colegi ai mei, am realizat cu tristețe că Alifantis nu a avut, nu are și nu va avea o trupă a sa.

Atât Zan cât și FragileBand sunt doar iluzii.

Da, doamnelor și domnilor, Alifantis e singur. După atâția ani Alifantis a rămas singur. Cât se poate de singur.

Nu există „Alifantis &…”

Există doar o banală hârtie, 50 x 70 sau 70 x 100 sau o fotografie atașată unei postări pe facebook.

Trăiască mercenariatul, trăiască instrumentiștii traseiști, trăiască banul. Hai, să sunăm toți la fel, hai, să nu mai avem personalitate artistică, hai, să nu mai avem niciun strop de coloană vertebrală.

Se pare că am greșit crezând că oamenii cu care am lucrat ani și ani de zile au făcut-o pentru mine. Nu, au făcut-o doar pentru ei. Indiferent de artist, rezultatul e în casierie.

Nu-i acuz, nu mă victimizez, doar accept o iluzie.

Iertați-mi greșala, sunt și eu un simplu om!” este mesajul inițial al lui Nicu Alifantis.

Obișnuită să văd partea bună în toate lucrurile, spun doar atât: nici că se putea promovare mai bună a turneului! Se vorbește despre Alifantis, Memorabilia, Zan și Fragileband? Se vorbește! Atunci hai să-i și ascultăm! Hai să-i judecăm mai puțin ca oameni și să-i apreciem ca artiști, că avem ce aprecia!

Autor: Iulia

Lasă un răspuns

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră.