Dana Florian: ,,Autoritatea îi îngrădește artistului dreptul fundamental la muncă, fără garanții decente”

  • Postat de: Iulia
  • Category: Talk

De Dana Florian, deși ne cunoaștem de puțin timp, mă leagă multe. Nu doar dragostea pentru folk, mesaj, poezie, chitară, dar și maniere apropiate de a vedea lucrurile și a înțelege lumea. A lăsat corporația și și-a luat un job mai puțin solicitant tocmai pentru a avea mai mult timp pentru pasiunea vieții ei: muzica. De câțiva ani luase foarte în serios această preocupare și a reușit, în scurt timp, să se impună în peisajul folk. Am discutat în numeroase rânduri despre perioada asta, cu toate neajunsurile ei. Am rugat-o să-mi scrie câteva cuvinte pe care le voi lăsa să curgă mai jos, tocmai pentru că sintetizează în mod obiectiv situația actuală. Înainte, însă, vă rețin atenția cu ultimul cântec pe care l-a lansat zilele trecute. Un cântec care abordează într-un mod aparent optimist și vesel situația prin care trecem, dar care, ascultând ceva mai atent…………. Și aici vă las pe voi să ascultați și să completați pe spațiul punctat!

,,Poate, când vor trece toate, vom fi mai atenți, poate ne vom crea forme mai puternice de asociere”

,,În martie, înainte să înceapă această perioadă ciudată, pregăteam un spectacol ce urma să aibă loc la Filarmonica din Pitești, alături de Maria Gheorghiu, Raluca Cismaru și de tine. Chiar înainte de anunțurile oficiale de restricții, înțelesesem să nu expunem publicul și decisesem să amânăm. Toată lumea știe cum au evoluat lucrurile, ulterior. Când am priceput că ne confruntăm cu multe incertitudini…și asta pe un termen nedefinit… golul din sala de spectacol s-a mutat în sufletul meu câteva săptămâni, la pachet cu o confuzie – cine mai are nevoie de prestatorul de servicii artistice? Cine să mai spună “sing us a song, you’re the piano man”!? Ține sau nu ține reprezentarea online loc de spectacol? Află cineva gustul căpșunii uitând-se la televizor? Sau cum era…”aseară, la telejurnal, am văzut cașcaval”?

Iubitorii artei s-au grăbit să ne încurajeze, să dorească să ne vadă “online”. Unii s-au repliat din mers…prin și din sufragerie. Apoi am văzut cântăreții de Paște – instrumentiști și vocaliști, sincronizați în ferăstruici pe ecranul televizorului și mi-am adus aminte de vremea când eram mică și mă uitam la spectacolele muzicale sau la piesele de teatru. Căci da, modul online nu s-a inventat acum! Alți artiști au refuzat să adopte “masca online”, conștienți de pericolul creării unei concept de valoare distorsionat și cu teama că toată lumea, atât autoritățile, cât mai ales, publicul, se vor obișnui cu acest tip de prestație, artificială și gratuită.

Am cântărit una și alta și încet, am început să revin la pofta de a cânta și de a „ieși” online, singura cale neinterzisă, mai ales că o formă de constrângere alimentează nevoia de exprimare prin artă. Cu toate acestea, susțin că prestația live nu împlinește ideea curată de spectacol.

Nu împlinește nici buzunarul! Cine și cum mai plătește bilet, când românul e obișnuit că materialul pe internet e gratuit? Această situație nefericită a afectat toți artiștii. Chiar dacă, teoretic, ordonanțele, făcute pe genunchi, au anunțat că se poate solicita indemnizație , în practică nu s-au acoperit toate formele de organizare. Pentru independenți nu s-a grăbit nimeni să găsească soluții. Poate, când vor trece toate, vom fi mai atenți, poate ne vom crea forme mai puternice de asociere, poate distanțarea atât de impusă să nască și mult așteptatul contrariu. Sau nu!

Însă chiar dacă cei afectați ar fi putut să aibă un PFA, un SRL, o formă oarecare și să obțină o compensație, sau chiar dacă vorbim de artiști angajați “la stat”, tot este trist că ne aflăm într-o situație în care autoritatea îngrădește dreptul fundamental la muncă, fără garanții decente, nici sociale și nici financiare și nu pare să considere vreo problemă. Din toate timpurile, arta a fost cea mai puternică formă de rezistență care a însuflețit umanitatea și la bine, și în cele mai dificile situații. Să ne fi transformat, dintr-o dată, acest mod online, încât să credem că vom respira cu toții virtual și ne va fi de ajuns?” se înreabă, retoric, Dana Florian.

Autor: Iulia

Lasă un răspuns

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră.