Dan Manciulea: ,,Numai opiniile spuse contează, nu calendarul de sfinți care a devenit muzica folk”

  • Postat de: Iulia
  • Category: Talk

,,Gata! Completat. Sper că nu mă vor asasina flăcăriștii.” – mi-a scris Dan Manciulea, imediat după ce mi-a trimis răspunsurile la ghidul de interviu (îi mulțumesc și pe această cale pentru amabilitatea și promptitudinea sa!). L-am citit dintr-o răsuflare și prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost… dar de ce l-ar ,,asasina”? Adică nu e ca și cum Dan Manciulea ar fi spus vreo noutate.

A făcut, în schimb, altceva: și-a asumat în mod public opinia și crezul său, chiar dacă e conștient că s-a poziționat, astfel, împotriva unui curent majoritar. Lucrul acesta este de admirat, cu atât mai mult cu cât se întâmplă rar. Poate că este predispus să vadă mai degrabă partea goală a paharului… Poate. Poate-i mult prea subiectiv și experiența sa de viață îl împiedică să vadă fenomenul ceva mai detașat. E posibil și așa… Dar, știți ceva? Ceea ce spune Manciulea spun și alții, dar cu vocea scăzută și în cercuri în care se simt confortabil. Tac pentru că, pe de o parte, nu pot condamna nici… nostalgia. E și acesta un sentiment dezirabil, de ce nu, în doze rezonabile și atât timp cât nu exclude dorința de a asculta și a experimenta și altceva. Tac deoarece consideră inutil să arate cu degetul către limitele unui public captiv ce… nu va înțelege (și aici îmi iau și eu, la pachet cu Manciulea, porția de hate). Și mai tac pentru că… pot. Și e greu să poți să taci, credeți-mă!

Dan Manciulea nu poate. Face parte din modul său de a fi. E revoltat, nemulțumit, într-o continuă frământare și… e bine că e așa! Artiștii nu sunt mereu confortabili, din contră. În fond, ăsta este și rolul lor, să… SPUNĂ.

 

De ce scutur copacul? Simplu: e pe cale să se usuce.

 

Domule Manciulea, sunteți unul dintre puținii care spuneți ceea ce gândiți, la modul direct și fără ocolișuri. Firește, nu mă pronunț pe marginea obiectivismului dumneavoastră, căci, recunosc, nu sunt cel mai bun cunoscător al fenomenului folk, dar v-aș întreba: cum de vă permiteți… luxul? Ați avut vreodată de pierdut?  

Bună, Iulia! Salut cititorii paginii Next Folk, din Râmnicu Sărat – orașul unde s-a format și a început să cânte Valeriu Sterian!

Sinceritatea este un comportament care duce la excludere, așa că da, am avut mereu de pierdut datorită/din cauza ei, dar nu am putut niciodată să o ascund fiindcă vine din sufletul meu, dincolo de oricare interes sau părtinire.

Constatările vin dintr-un spirit analitic/critic și o observare continuă a fenomenului, pe care am practicat-o vreme de aproape 35 de ani, în paralel cu pasiunea compoziției și interpretării cântecelor folk.

Din păcate sau, cine știe, poate pentru unii din fericire, sunt puțini cei care mă cunosc și această „corectitudine politică” referitoare la muzica folk cu rădăcini în cenaclul Flacăra, pe care eu o propun, pare prea târziu și din neant venită, însă consider că este necesară dacă vrem ca folkul să nu se piardă odată cu ultimii reprezentanți, dar și iubitori ai acestui gen.

Cred că mulți se întreabă unde am fost până acum, de vin eu să scutur copacul folkului românesc și să pun lucrurile la punct, așa că se cuvine să îmi fac o scurtă prezentare, pe acest domeniu:

  • 1995 – Trofeul festivalului naţional de muzică folk – „Om bun”, individual – compozitor, textier şi interpret

  • 2001 – Premiul Special al Festivalului Național de Muzică Folk OM BUN, cu grupul SODA

  • 2004 – Premiul special al juriului festivalului naţional de muzică folk – „OM BUN”, cu grupul „FORŢELE DE MUNCĂ” – compozitor, textier şi interpret

  • 2006 – Premiul „Vali Sterian” la festivalul naţional de muzică folk – „OM BUN”, cu grupul „FORŢELE DE MUNCĂ” – compozitor, textier şi interpret

  • 2009 – Participare la Galele Folk Om Bun cu grupul Forțele de Muncă

  • 2013 – Premiul pentru creatie – Festivalul Castanilor – Ploiesti

  • 2013 – Premiul III – Festivalul de Muzica Folk – Chira Chiralina – Braila

  • 2018 – Participant la Preselecția Națională Eurovision, cu cântecul folk, pe versurile lui Dinu Olărașu, Rază de Soare.

Sunt membru al UCMR din anul 2004 și am scos două albume de muzică folk. Sunt în pregătiri cu al treilea.

Am organizat la Râmnicu Sărat trei ediții ale Festivalului de Muzică folk Vali Sterian.

În tot acest timp, ca orice folkist necunoscut care se respectă, am muncit. Am fost ofițer de comandă în trupele de pompieri militari timp de 24 de ani.

Sunt căsătorit și am un băiat de 23 de ani, inginer electronist și interpret de muzică ușoară/pop/jaz, premiat la numeroase concursuri naționale.

„Luxul” de a scutura copacul folkului „mi-l permit” deoarece niciodată nu am compus și nici nu am cântat pentru a trăi din muzică. Muzica este pentru mine o pasiune de o viață care s-a tradus în peste 150 de cântece folk, pe versurile mele sau ale unor poeți, multe dintre ele difuzate.

De ce scutur copacul? Simplu: e pe cale să se usuce.

Cu toate că în țară există aproape o sută de festivaluri de muzică folk și vreo câteva sute bune de folkiști, publicul este puțin (aproape aceiași oameni se plimbă prin țară pe la festivaluri) și cererea pe piață pentru acest gen muzical este aproape nulă.

La radiouri, genul s-a refugiat în câteva emisiuni care se desfășoară aproape exclusiv la Radio România și sunt difuzați aproape exclusiv aceiași corifei, rareori scăpând „printre degete” cei necunoscuți.

Publicul a ajuns să confunde muzica folk cu muzica din notoriul cenaclu Flacăra, mai ales cea plină de clișee și aproape exclusiv pe versurile atotputernicului și omniprezentului Adrian Păunescu.

Ceea ce m-a făcut să resping fenomenul a fost chiar personalitatea lui Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu spunea că a făcut pe mulți cântăreți și compozitori. Pe dumneavoastră cine v-a făcut cântăreț și compozitor?

Deși par lipsit modestie, am s-o spun – singur m-am construit. Mi-am cumpărat la 15 ani prima chitară din banii obținuți din vânzarea sticlelor și borcanelor, cu scopul clar de a-mi compune propriile cântece și de a le cânta oamenilor. Am 50 de ani și nu m-am oprit nicio clipă, continui. Probabil 300 de cântece din genuri diferite, probabil vreo 250 pe textele mele. Nu sunt cunoscute doar pentru faptul că nu am ajuns în vârf, dar cred în ele și știu că, dacă m-aș fi ocupat exclusiv de asta, sigur aș fi fost mai cunoscut.  Am compus și am participat la concursuri și, mai târziu, la spectacole, căutând cu obstinație, dar și cu demnitate, oameni de radio care să îmi difuzeze muzica sau oameni care să mă ajute să apar pe scenă.

Am remarcat, din pozițiile dumneavoastră publice, că nu sunteți cel mai mare fan al Cenaclului Flacăra, din contră. Sunteți convins de faptul că acesta ar fi fost doar o supapă de eliberare a tesiunilor și frustrărilor sociale?

Sunt absolut convins că de la un anumit moment, pe care nu puțini îl consideră un moment de glorie, cenaclul Flacăra a devenit un fenomen controversat și un experiment social ale cărui efecte încă se manifestă și astăzi. La acea vreme eram tânăr și cunoșteam destule despre Flacăra, atât despre oamenii cât și despre muzica cenaclului, dar ceea ce m-a făcut să resping fenomenul a fost chiar personalitatea lui Adrian Păunescu.

Care a fost relația dumneavoastră cu Adrian Păunescu și cenaclul pe care l-a condus?

Cu Adrian Păunescu nu am avut nicio relație. O singură întâmplare m-a făcut să îmi confirm ceea ce credeam și să îmi dau seama de caracterul și comportamentul lui. În vara lui 1995 aveam 26 de ani și câștigasem de la prima participare trofeul Festivalului Om bun. Fusesem invitat la emisiunea ,,Ceaiul de la ora 5″, pe TVR 2, să cânt cântecul cu care mă remarcase juriul festivalului – ,,Cearta lui Adam cu Eva”. Un cântec de 3 minute și vreo 25 de secunde, pe un text scris de mine.

În emisiune era invitat și Adrian Păunescu, care adusese un duo de folkiști Republica din Moldova.

A venit la mine și a insistat să îmi scurtez interpretarea pentru a face loc mai mult în emisiune celor doi frați moldoveni. I-am spus că versurile cântecului meu erau o poveste cu o morală la ultima strofă și că nu pot scădea durata cântecului.

Nu i-a păsat. S-a dus la producătorul de platou și i-a spus să îmi taie interpretarea la minutul 3.

Nu aveam intenția să scurtez cântecul, așa că am intrat în emisie cu gândul că îl voi cânta întreg. Dar butoanele erau la ei. M-au scos de pe scenă în aplauze la minutul 3.

Frații moldoveni au cântat un cântec cu 14 strofe care a durat 8 minute. După fiecare strofă era un refren cu aceleași versuri. Toți invitații din emisiune se uitau pe pereți.

Nu mi-am schimbat părerea despre Adrian Păunescu, un cadru de nădejde al partidului comunist român, care a profitat din plin de poziția sa, atât înainte cât și după 1989.

Flacăra este doar o fantomă care încă mai bântuie amintirile unora.

Dincolo de toate lucrurile care i se pot imputa, acest cenaclu a avut și vreun merit?

Cenaclul Flacăra a avut merite la începuturi, când artiștii foloseau pentru cântecele lor versuri de la diferiți poeți și structurile muzicale erau chiar originale și interesante. După ce Adrian Păunescu a monopolizat atenția și devenise obligatoriu să se compună aproape exclusiv pe versurile sale, structurile muzicale fuseseră reduse la niște clișee armonice (care mai bântuie folkul și acum), dar și patriotardismul manifestat în cântece, care ducea cu gândul la perioadele de la începuturile comunismului, cenaclul s-a transformat într-o unealtă de propagandă a regimului. Și-a făcut așa de bine treaba, încât amintirea lui nu a pierit din mințile multora. Simptomul cel mai interesant al fenomenului este însuși faptul că anula gândirea critică, fapt care s-a perpetuat. Deasemenea senzația de libertate pe care o simțeau participanții la fenomen era vecină cu atmosfera unei secte în care o persoană – guru, cu multe calități incontestabile, dar și cu o sumedenie de defecte despre care nu vorbea nimeni, proceda la hipnotizarea și manipularea audienței.

Fiul lui Adrian Păunescu încearcă astăzi să resusciteze ,,Flacăra” de odinioară. Cum vedeți acest lucru?

Însuși Adrian Păunescu a încercat să îl resusciteze și nu a reușit. Flacăra este doar o fantomă care încă mai bântuie amintirile unora. Nu o adunare de folkiști de acest tip va reînvia genul folk. Folkul trebuie să înceapă să vorbească o limbă modernă și să privească spre viitor – numai așa va putea să aducă public nou, care să îl țină în viață.

 

Cred că dacă Bob Dylan ar fi fost român, ar fi cântat și acum singur în casă

Dacă ar fi să analizați publicul folk de astăzi, cum ar arăta radiografia?

Puțin și îmbătrânit. Majoritatea, când participă la spectacolele de gen, vor să retrăiască experiența cenaclului și să audă stilul folk care se cânta atunci, genul acela de versuri.

Acesta este semnul clar că folkul nu o duce prea bine. Nu mai trezește interesul publicului larg. Și asta este poate pentru că nu mai există sensibilitate pentru mesajul pe care îl transmite.

Publicul românesc este dificil. Cred că dacă Bob Dylan ar fi fost român, ar fi cântat și acum singur în casă, dacă l-ar fi judecat publicul românesc de folk după voce.

Ilie Stoian spunea că, în afară de câteva nume – și-i nominalizează pe Eugen Avram și Adi Beznă – ceea ce se întâmplă astăzi cu folkul ,,pare o zdrăngăneală care, pe vremuri, în niciun caz nu ar fi trecut de faza de municipiu a Cântării României”. Și totuși, și pe vremurile acelea de dinainte de ’89 a ajuns pe scena Flacăra destulă… Cântare a României… Dumneavoastră cum vedeți lucrurile?

Domnul Ilie Stoian are o părere foarte bună despre sine și un auz foarte selectiv, dacă afirmă că azi doar Eugen Avram și Adi Bezna cântă folk.

Cât despre calitatea muzicii compuse… Fiecare folkist are ceva bun. Important e să spună ceva pentru public, nu pentru sine și să persevereze în discurs.

Scriam de curând despre faptul că e păcat ca un Festival-concurs de anvergura ,,Om bun” să dispară, întrucât câștigarea acestuia, în mod real, pentru folkiștii talentați reprezenta o viză de intrare în liga superioară. Ține și acesta tot de o nostalgie? Ar mai fi nevoie, astăzi, de genul acesta de rampa de lansare și dacă nu, cum credeți că ar trebui făcută… reconfigurarea traseului?

După dispariția Festivalului Om Bun au apărut în țară cred că o sută de festivaluri de muzică folk, unele mai cunoscute și mai importante, altele – în devenire. Dar, paradoxal, folkul nu a căpătat vreun mare avânt înafară de înmulțirea celor care își iau inima în dinți și chitara în brațe și urcă pe scenă. Probabil că suntem într-o fază intermediară.

Eu, personal, vreau să înțeleg de ce folkul este folosit în continuare pentru propagandă și nu își ia zborul, să fie un gen care se vinde și mai ales către tineri.

 

Numai opiniile spuse contează, nu calendarul de sfinți care a devenit azi muzica folk

Cum își gestionează cariera Dan Manciulea? Ce oportunități și modalități de promovare folosește? Cum își câștigă publicul?

Eu îmi fac datoria. Compun. Am produs două albume și vin în curând și cu al 3-lea. Ce nu pot să fac este să dau telefoane și să mă rog de unul și de altul să mă cheme pe scenă.

Apar dacă sunt invitat. Și da, după cum v-ați dat seama, invitațiile sunt rare.

Nu pentru că cer sume prea mari drept onorariu, dar probabil fiindcă sunt atât de pornit împotriva cenaclului. E părerea mea și mi-o mențin. Și mai cred că folkul nu va ieși la lumină dacă se mai agață de această himeră.

Mi-am permis să spun lucrurilor pe nume, indiferent de urmări fiindcă numai opiniile spuse contează, nu calendarul de sfinți care a devenit azi muzica folk.

Sunt oameni extraordinari în folkul nou care nu au atenția care li s-ar cuveni.

Care este… gașca lângă care vă simțiți bine, cu care empatizați?

Am puțini prieteni în folk. Nu suntem chiar o gașcă, dar empatizăm.

Tinerii să nu se lase păcăliți ideologic de tot felul de aspiranți la postura de guru poetico-folkistic.

Cum s-a întâmplat colaborarea cu Maria Gheorghiu? Am apreciat foarte mult ultima piesă lansată. Vă gândiți să dezvoltați acest proiect?

Maria Gheorghiu mă știe de ceva vreme și m-a sprijinit deseori în activitatea mea artistică, invitându-mă în emisiunea ei atunci când mi-am lansat albumele sau difuzându-mi cântecele. M-am oferit să orchestrez cântecele următorului album al Mariei, iar ea a acceptat. Lucrez intens și am finalizat patru cântece. În cântecul „Încă te caut” am ajuns la ideea ei. Nu mi-am imaginat vreodată să ajung să cânt alături de un nume important și, deopotrivă, o voce minunată a folkului românesc, dar iată că s-a întâmplat.

 

Când spui folk la feminin, publicul larg se gândește imediat la Maria Gheorghiu, Zoia Alecu și, probabil, Ada Milea… Pentru publicul cunoscător, însă, care sunt vocile feminine ale momentului demne de remarcat?

Păi, doamne și domnișoare sunt destul de puține în muzica folk. Nu cunosc foarte multe, dar dintre cele pe care le cunoac le pot menționa pe Dana Florian și pe Raluca Cismaru. Dana, pe lângă vocea deosebită, cu o amprentă distinctă, este și o excelentă compozitoare. Amândouă, cu toate că au apărut de curând, fiecare dintre ele debutând în album, cântă folk de mult mai mult timp.

Din câteva perindări prin țară, am descoperit două voci tinere, deosebite, care au și talent componistic și sper din tot sufletul să mai auzim despre ele: domnișoarele Mateiana Anechiforesei și Sânziana Ailenei.

Sunt sigur că mai există multe alte feminine în folkul românesc și sunt sigur că fiecare are locul său în inima publicului.

Dacă ar fi să oferiți niște linii directoare, niște sfaturi prietenești unui tânăr talentat care dorește să-și facă o carieră în zona muzicală, ce i-ați spune?

Să își dorească mult să cânte, să compună și să fie pe scenă. Să asculte multă muzică și, dacă după aceasta reușește să rămână original, să meargă mai departe. Să colaboreze cu alți tineri și să nu se îndrepte spre clișee. Să nu caute câștigul material. Să nu se lase păcăliți ideologic de tot felul de aspiranți la postura de guru poetico-folkistic (sună ciudat și chiar e ciudată această postură!).

La final, v-aș ruga să adresați o întrebare cuiva din muzica folk, ca un fel de provocare la sinceritate sau invitație la dezbatere. Dar fără hatereală, domnule hater de profesie J

Îl rog pe maestrul Mircea Vintilă să ne spună care este rețeta prospețimii componistice și a longevității pe scenă.

Vă mulțumesc frumos!

Și eu vă mulțumesc mult pentru oportunitate!

 

Autor: Iulia

Lasă un răspuns

Un comentariu

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră.